Ursuletul tur-retur
Ursuletul tur-retur
Chiar dacă e doar o jucărie, ursulețului Tur-Retur îi place foarte mult la școală. Se joacă și învață zi de zi alături de copii, iar în fiecare vineri aceștia îl iau acasă, pe rând, prilej pentru noi aventuri numai bune de povestit în clasă luni dimineața. Dar într-o astfel de zi de luni, pe drumul spre școală, ursulețul cade din ghiozdanul copilului cu care petrecuse sfârșitul de săptămână și se pierde. Cum va ajunge ursulețul înapoi la școală și la prietenii săi?
— Povestește, Ursuleț, unde-ai fost și ce-ai făcut?
Ursulețul nu vorbește, dar zâmbește visător
Și își zice, stând pe raftul de care-i fusese dor:
„Am căzut într-o băltoacă, am fost în canalizare,
M-am dat huța-n macara, cu barca am mers pe mare,
Am fost într-o prăvălie și-ntr-un tomberon. Apoi
M-am plimbat cu camionul pân’ la groapa de gunoi.
Într-un cioc am mers prin aer către cerul de azur,
Nu degeaba mi se spune Ursulețul Tur-Retur!Traducere: Florin Bican
Un important merit al cărții este că școala este descrisă ca un spațiu prietenos și atrăgător, cu copii diverși, ca în realitate, și cu o învățătoare naturală și simpatică (nu uită să pună ursulețul de pluș la spălat, cum e și normal după toate locurile prin care a rătăcit). Julia Donaldson nu ține niciodată predici, nu arată cu degetul și nu spune ce să faci la școală și ce nu. Spune doar o poveste, pe un ton firesc, jucăuș și cu umorul ei binecunoscut. De aceea, povestea ursulețului Tur-Retur îi poate ajuta pe copiii mici care abia au început școala (sau chiar și grădinița) să se obișnuiască mai repede cu învățătoarea și ceilalți copii.
De asemenea, copiii pot fi stimulați să-și folosească imaginația și creativitatea prin numeroase activități la clasă care pot fi create pornind de la povestea Juliei Donaldson. Aveți și voi o jucărie favorită? Prin ce aventuri ați trecut împreună? Dacă s-ar pierde într-o zi, ce credeți că s-ar întâmpla cu ea?
Iar dintr-o poveste despre școală nu poate lipsi biblioteca și nu întâmplător copiii din carte își regăsesc prietenul aici. Lumea poveștilor și a imaginației e cel mai potrivit loc pentru copii.
„Fac foarte multe vizite în școli și grădinițe. Într-una dintre ele, copiii mi-au arătat mascota clasei – era un urs panda de pluș – și mi-au povestit cum odată unul dintre copii l-a pierdut pe drumul spre școală. Însă, după câteva zile, ursulețul a fost găsit, fapt de-a dreptul incredibil. Nimeni nu știa ce se întâmplase și pe unde fusese bietul urs. De aici s-a născut povestea ursulețului Tur-Retur. Și, pentru că în acea vreme unul dintre nepoții mei era foarte captivat de tot felul de mașinării mari și grele, au apărut în poveste macaraua, vaporul și toate celelalte.“ — Julia Donaldson
Julia Donaldson (n. 1948) este o scriitoare, compozitoare și interpretă din Marea Britanie, foarte cunoscută și apreciată pentru cântece, piese de teatru și scenarii TV destinate copiilor, iar de două decenii și pentru numeroasele cărți pe care le-a scris. Gruffalo a fost publicată prima dată în 1999, în colaborare cu Axel Scheffler, un ilustrator la fel de cunoscut, și a devenit imediat un bestseller. A primit în același an premiul Nestle Smarties Book, iar în 2000 a fost desemnată cea mai bine vîndută carte pentru copii din Marea Britanie. Traducerile au urmat una după alta, Gruffalo fiind publicată până acum în 31 de limbi pe toate continentele. O adaptare pentru TV, sub forma unui film de animație de 30 de minute, a fost realizată în 2009.
Vărstă recomandată
Vărstă recomandată
3 - 7 ani
Limba
Limba
Română
Share
-
Transport gratuit pentru comenzi peste 300 RON
Vezi informații livrare si platăToate comenzile peste 300 RON beneficiază de transport GRATUIT prin curier rapid, 20 RON pentru comenzile sub acest prag.
-
Schimb produse prin serviciul de curierat swap
Vezi informații retur și schimbNu ți se potriveste produsul? Îți putem trimite colet la schimb, fără bătăi de cap, fără să umbli dupa curieri! Cost transport schimb 20 RON.