# Cer de-albastru

## _Nori de vată, r__aze-n zori,  
__Cer de-albastru, a__lb de nori._

  
O familie petrece o zi în natură, undeva, la țară. Mama și tata sunt ocupați cu tot felul, ba pe afară, ba prin casă. Pe pajiște zburdă un mânz, vântul adie, marea aflată la doi pași strălucește sub cerul albastru, copiii mari se joacă, iar bebelușul face ce fac bebelușii.

Deși cerul este senin la început, în curând se adună norii și se dezlănțuie furtuna. Una de vară, cu fulgere, tunete și ploaie în șiroaie. Ce să faci, să privești spectacolul pe fereastră sau să te ascunzi sub pătură? Iar când furtuna se potolește și soarele reapare, noroiul parcă e făcut special să te tăvălești prin el, la fel ca purceii din coteț.

Povestea aceasta – sau poezia, cântecul, jocul – alegeți dumneavoastră, nu este despre o zi de vacanță sau o zi specială, ci despre o zi cum sunt nenumărate alte zile cu totul și cu totul obișnuite, dar despre care abia după o vreme ne dăm seama că au fost perfecte.  
  

## _Cântec, vânt, j__oacă afară,  
__Alb pe-albastru, s__oare, vară.  
  
_

Această viziune a copilăriei e redată de autoarea americană Dianne White în versuri scurte, ritmate, vesele, care sună ca un cântec sau o „numărătoare“ din jocurile de copii, efect transpus cu fidelitate în limba română de traducerea poetului Florin Bican. Ilustrațiile sunt create prin linogravură combinată cu acuarelă de Beth Krommes, o celebră ilustratoare (tot din Statele Unite) premiată cu Medalia Caldecott. 

_Misiunea mea este de a crea o artă care este plină de bucurie în spirit, universală în formă și disponibilă tuturor._ (Beth Krommes)  
  

![](https://cdn.shopify.com/s/files/1/0646/6079/9726/t/3/assets/1685531986-Cer_de-albastru_pag.jpg?v=1685531988)

  
Dianne White nu este doar scriitoare, ci și profesoară, contactul zilnic cu copiii fiind unul dintre motivele pentru care s-a îndreptat spre literatură:

_Dacă aș conduce lumea și aș putea schimba ceva cu adevărat, aș începe prin a-i pune pe responsabilii din învățământ, fie ei directori de școală, inspectori ori politicieni, să treacă prin niște stagii de pregătire la clasă, adică acolo unde are loc practic procesul de educație. Poate e puțin demodată această idee, de pregătire „la locul de muncă”, dar nu-mi pot imagina o modalitate mai bună pentru ca toți cei puși să conducă școala să dobândească o cunoaștere profundă, din interior, a ceea ce este nevoie pentru o pregătire solidă a noilor generații. De asemenea, m-aș asigura că fiecare școală are o bibliotecă și un bibliotecar competent, plus fonduri suficiente pentru orice achiziții necesare. Nimic nu este mai eficient pentru educație decât profesorii pasionați și, pentru că au tot ce le trebuie, liberi să se concentreze pe transmiterea cunoștințelor și a bucuriei de a învăța._  
  

Best Picture Books of 2014 – Boston Globe  
Best Books of the Year 2014 (Ages 3-5) – Amazon  
December’s Best Books for Young Readers – Washington Post  
Editors’ Choice: Books for Youth, 2014 – Booklist

#

## Details

- **Price:** 37.0 RON
- **Vendor:** Cartea Copiilor
- **Tags:** carte, cartea copiilor, carti, Carti pentru copii, cer, poveste

## Variants

| Variant | Price | Available |
|---------|-------|-----------|
| Default Title | 37.00 RON | In stock |

## Images

- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru
- Cer de-albastru

---

> Source: [bebepufulete](https://bebepufulete.ro/products/cer-de-albastru)
> Updated: 2026-04-16
